Bogdan
Administrator
Hero Member
    
Deconectat
Mesaje: 165

|
 |
« : Februarie 12, 2007, 09:55:28 » |
|
Facturile emise de agentii economici vor fi urmarite prin intermediul unui sistem electronic Facturile emise de agentii economici vor fi urmarite pe baza raportarilor, prin intermediul unui sistem electronic care va fi implementat de Ministerul Finantelor Publice in circa 3-4 luni.
MFP mentioneaza, intr-un comunicat, ca agentii economici nu trebuie sa raporteze personal fiecare factura fiscala, ci sunt obligati sa furnizeze in format electronic, fie pe suport magnetic fie prin Internet, de doua ori pe an, situatia facturilor emise evidentiate in registrul de vanzari-cumparari.
Masura a fost luata in contextul in care nu mai exista obligativitatea utilizarii facturilor inseriate cu regim special, iar datele solicitate exista in evidentele fiecarui agent economic. "Masura e benefica pentru agentii economici care solicita rambursari de TVA si care in cele mai multe cazuri se confrunta cu mari intarzieri din cauza timpului necesar pentru efectuarea controalelor incrucisate la furnizorii de bunuri si servicii, timpul suplimentar fiind eliminat prin existenta bazei de date raportate de furnizor", arata comunicatul.
Eliminarea obligativitatii utilizarii facturilor inseriate cu regim special dupa aderarea Romaniei la UE e impusa de Directiva UE 112/2006, privind sistemul comun de TVA, fiind luata ca o masura de aliniere la cerintele UE. Modificarile aduse Codului Fiscal, in urma cu mai bine de sase luni in Parlamentul Romaniei, sunt de natura sa ajute la imbunatatirea relatiei contribuabililor cu autoritatile statului, precizeaza MFP.
Sursa: Avocatnet.ro /12.02.2007
|